Ar trebui sã citiþi aceastã carte dacã…

Doriți să învățați cum să îi disciplinați pe copii cu dragoste și eficientă. Prin cuvintele încurajatoare ale Dr. Dobson veți învăța să puneți anumite limite în căminul vostru.

Pe scurt…

Cartea doctorului Dobson explică felul în care să vă disciplinați copiii cu blândețe, educându-i în spiritul bunului simț și sprijinindu-i în permanență, în așa fel încât să le insuflați comportamentele pozitive și să le schimbați pe cele negative.

Ideile cheie…

  • Când este aplicată în mod corect, disciplina însoțită de dragoste funcționează.
  • Există o diferență între disciplină și pedeapsă: disciplina este direcționată către comportament iar pedeapsa este direcționată către individ.
  • Recompensele verbale sunt importante pentru un copil, iar părintele trebuie să îi spună că îl iubește și să laude acțiunile copilului pe care dorește ca acesta să le repete. Cu alte cuvinte, ignorați faptele pe care nu doriți să le facă.
  • Disciplina serioasă, cum ar fi bătaia, apare atunci când copilul sfidează în mod intenționat părintele și nu din cauza unei iresponsabilități copilărești.

Pași spre acțiune…

Educația în spiritul bunului simț

  • Dezvoltarea respectului față de părinți este un factor important în educarea copilului. Prima perioadă de viață este cea mai potrivită pentru impunerea autorității, blând dar ferm. Pleznirea copilului ar trebui să fie un răspuns imediat al unui refuz sfidător de genul „Nu vreau” sau „Tu să taci”. Interpretând semnificația din spatele comportamentului, un părinte poate să aplice disciplina cea mai potrivită și să aibă ca scop ultim păstrarea respectului copilului.
  • Cea mai bună oportunitatea de a comunica apare după disciplinare. Copilul va căuta dragostea părintelui iar, dacă vei avea brațele deschide pentru a-l primi, îi vei arăta copilui faptul că tu ai respins comportamentul lui, nu pe el.
  • Mețineți controlul fără cicăleala (este posibil).
  • Nu vă sufocați copiii cu materialism deoarece ei pot pierde bucuria așteptării, atunci când își doresc ceva, și bucuria primirii respectivului lucru.
  • Găsiți un echilibru între dragoste și disciplină. Copilul trebuie să știe cine reprezintă autoritatea, arătați-i că îl iubiți și tratați-l cu respect și demnitate, ca să vă trateze și el la fel.

Legea sprijinului permanent:

  • Legea sprijinului permanent spune că „acel comportamnet care are consecințele dorite se va repeta.”
  • Toți suntem motivați de lucrurile care ne fac plăcere și acest lucru poate fi util în transmiterea unui comportament responsabil copiilor noștri. O modalitate este utilizarea recompenselor, dar acestea trebuie oferite rapid. Aceste recompense nu trebuie să fie neapărat ceva material deoarece orice lucru dorit poate duce la repetarea comporamentului (cum ar fi lauda). Orice este considerat dorit de o persoană poate întări repetarea acelui comportament. Copiii sunt așa diferiți încât pentru unii este nevoie doar de o privire serioasă ca să înțeleagă unde este autoritatea, în timp ce pentru alții se pare că este nevoie de măsuri disciplinare serioase, chiar dureroase.

Când măsurile disciplinare eșuează:

  • Acest lucru se întâmplă de obicei din cauza unor erori de aplicare. Sunt câteva motive de bază pentru insuccesul lor. Cea mai mare problemă este o disciplină inconsecventă și anormală. Părinții trebuie să fie perseverenți și consecvenți în disciplinarea copiiilor. De asemenea, copilul poate avea o voință mai mare decât părintele și amândoi știu asta.

Obstacole în calea învățării:

  • Există trei tipuri de obstacole în învățare, în cazul anumitor copii: Întârziatul, Încetul și Mediocrul. Întârziatul are o întârziere în dezvoltare și poate fi ajutat prin „repetarea” unui an școlar. Încetul nu poate învăța în același ritm cu colegii săi. Acești copii pot fi învățați individual să citească, apărându-l de devastările eșecului și ținând cont de faptul că succesul duce la succes. Mediocrul este un elev care nu are disciplină de sine pentru a fi motivat să facă lucrurile cum trebuie. Așa că trebuie să găsiți o modalitate de a-l motiva pe Mediocru, stabilindu-i scopuri și oferindu-i un sprijin pozitiv.

Citate:

  • „Părinții care sunt reci și distanți față de fiii și fiicele lor adesea distrug viețile copiilor lor.” p. 12
  • „Relația părinte–copil este prima și cea mai importantă interacțiune socială pe care o are un tânăr.” p. 18
  • „Demonstrarea autorității părintești este acțiunea care generează cel mai mult respect.” p. 35
  • „Dacă nu îi permiteți unui copil să dorească ceva, el nu va cunoaște niciodată bucuria de a primi.” p. 45
  • „Disciplinarea adolescenților și a tinerilor ar trebuie să implice și pierderea anumitor privilegii, privarea de bunuri financiare și anumite forme de pedeapsă non-fizică.” p. 72
  • „Sprijinul verbal poate crea cea mai puternică motivație pentru ființele umane.” p. 92
  • „…o formulă validă pentru gestionarea copiilor și adolescenților: dă-le motive maxime pentru a se conforma dorințelor voastre. Mânia ta este ultima motivație care ar putea avea efect…” p. 118

Diverse:

Din Capitolul 11: Un moment pentru Mame

  • Încearcã sã îþi faci o listã – existã consolare în alcãtuirea unei liste cu lucrurile care trebuiesc rezolvate.
  • Cautã ajutor divin – toate problemele noastre legate de creºterea ºi educarea copiilor îºi pot gãsi rezolvare prin rugãciuni ºi cererile la adresa lui Dumnezeu, Creatorul nostru.
  • Fă-ți timp doar pentru tine – pune-te pe lista de priorități.
  • Nu te zbate cu lucrurile pe care nu le poți schimba.
  • Nu te lupta cu probleme importante târziu în noapte – toate problemele par de nerezolvat noaptea, iar deciziile pe care le iei pot fi mai mult sentimentale decât raționale.

Cum a schimbat cartea felul in care îmi cresc copiii…

Acum am suficiente instrumente pentru a fi pregătită pentru creșterea copiilor într-o atmosferă de disciplină și dragoste. Nu îmi mai este frică să îi disciplinez sau să îi lovesc (când este absolut necesar), deoarece știu că toată dragostea și tot timpul pe care îl petrec cu ei vor face că aceste modalități de disciplinare să întărească legătura dintre noi. Sunt pregătită să lucrez la instituirea unui comportament pozitiv.

 Informații despre carte:
Titlul cãrþii | Îndrăznește să disciplinezi

Autor | Dr. James Dobson
Anul publicãrii | 1970, 1992
Editura | Tyndale House Publishers, Inc
Pagini | 251
Site-ul autorului | www.focusonthefamily.com

© 2017, BookBridges, International, Toate drepturile rezervate.
Folosiți BookBridges, dar nu le copiați sau reproduceți în interes personal, fără menționarea sursei.

Pentru mai multe informații referitoare la traducerea acestei cărți în alte limbi, click aici